Fete dragi, va las aici cateva vorbe despre aceasta luna noua in Pesti si cum ne influenteaza ea. Astept comentariile voastre mai jos, cum se simte in viata voastra 🤗
Pe 2 martie 2022, ora 19.35 (ora României), vom avea parte de o Lună Nouă frumoasă, luna nouă ce cade la 12 grade în semnul Peștilor. În această etapă a ei luna este asociată deopotrivă cu întunericul, dar și cu lumina, cele două fațete ale ei fiind un substitut pentru cele două laturi care sălășluiesc și în noi. Este o perioadă în care întunericul ne este adus în prim plan fiindcă se cere să se facă lumină, să se purifice, să se conștientizeze, să se instaureze echilibrul karmic, să se consume emoțiile negative.
Emoțiile își joacă puternic rolul lor în nebuloasa noastră sufletească din perioada următoare. Preluăm mult din trăirile și sentimentele celor din jur, este chiar posibil să simțim ceea ce simt și ei, atât de puternică este conexiunea interumană din această perioadă.
Ce să facem dacă ne suntem copleșiți de propriile trăiri sau dacă lumea din jurul nostru este tulbure și pare pradă haosului? Să încercăm să facem tot ce ne stăm în putință să emitem gânduri pozitive, de iubire și de pace, să rămânem în această vibrație universală a liniștii interioare. Nu înseamnă să negăm realitatea, ci doar să nu ne alimentăm și mai tare temerile și fricile noastre căci ele pot naște cei mai mari monștri. Să rămânem aliniați la luciditate și rațiune, să analizăm foarte bine orice pentru a evita dezinformarea și manipularea.
Zodia Pești este o zodie a empatiei așa că să facem apel la această trăsătură frumoasă a acestui semn. Ea ne convoacă să acordăm o atenție specială vindecării spirituale și interioare căci de aici pleacă fericirea colectivă. Peștii au o puternică conștientizare a lumii din jurul lor, se gândesc la toți și la toate, inspiră unitate, Luna Nouă în Pești face apel la capacitatea noastră de a rămâne lucizi în timp ce reflectăm, în timp ce judecăm lucrurile prin sita gândirii proprii. Ne cere să înțelegem în feluri noi lecțiile trecutului și să învățăm din ele pentru a nu mai repeta greșelile trecutului, să luăm în viitor doar acele lucruri care ne fac bine, nu ceea ce ne îngreunează sufletul și spiritul, face apel la capacitatea noastră de a arăta compasiune celorlalți.
Mulțumim pt cuvintele frumoase și pt ceea ce transmit ele. O zi buna tuturor!